CFR Olimpia ACB Iasi pierde titlul national pentru doar doua bete
data: Sunday, 20 June 2010
Meciul de gala al confruntarii de la Dunare a adus fata in fata pe Inter Petrila si CFR Olimpia ACB Iasi, intr-o reeditare a finalei mari de anul trecut. De data aceasta, „ortacii” lui Marcel Dobrica s-au razbunat pe „ceferistii” lui Remus Antimirescu, iar Inter Petrila a devenit campioana nationala cu un plus de numai… doua bete in fata moldovenilor!
In final, Inter Petrila s-a impus in fata fostei campioane CFR Olimpia ACB Iasi cu scorul de 5-3 la puncte de meci (3477 p.d. – 3475 p.d., cu 13-11 la manse castigate). Intr-o confruntare extrem de tare si nerecomandata cardiacilor, au evoluat echipele:
- Inter Petrila (antrenor: Marcel Dobrica): Ioan Hordila – 603 p.d. (1 mansa castigata; 0 puncte de echipa), Mihai Balaban – 539 p.d. (3; 1), Manel Manea – 607 p.d. (3; 1), Marian Balan – 551 p.d. (2; 0), Virgil Dorin – 578 p.d. (1; 0), Marius Codarcea – 599 p.d. (3; 1). Rezerve neutilizate: Marius Ghetea si Petre Cimpoer.
- CFR Olimpia ACB Iasi (antrenor: Remus Antimirescu): Gyula Veres – 610 p.d. (3 manse castigate; 1 punct de echipa), Florin Opinca – 559 p.d. (1; 0), Remus Antimirescu – 551 p.d. (1; 0), Ion Cercel – 574 p.d. (2; 1), Dan Mihaila – 594 p.d. (3; 1), Marius Manea – 587 p.d. (1; 0). Rezerve neutilizate: Costica Ciurdea si Iulian Gabriel Cucu.
Dupa primele doua schimburi ale finalei mari, rezultatul la victorii directe a fost 1-1, iar iesenii aveau un plus de 27 p.d. Dupa ce jucatorii cu numerele 3 si 4 au evoluat pe pistele de concurs, scorul era 2-2 si Inter Petrila avea un surplus de 6 p.d. Dupa ce ultimii doi sportivi din fiecare formatie au efectuat cele 120 de lansari, scorul la victorii directe a fost 3-3, dar prin faptul ca, per total partida, popicarii din Petrila au doborat cu doua popice mai mult decat iesenii (3477 p.d – 3475 p.d.), ei au mai primit doua puncte de echipa si in acest fel sportivii din Valea Jiului au castigat cu 5-3 la puncte de meci, devenind campioni nationali, pentru prima data in ultimii patru ani.
In urma acestui rezultat, Inter Petrila s-a calificat pentru Cupa Mondiala (la Skopje – Macedonia), iar CFR Olimpia ACB Iasi a promovat in Cupa Europei (la Split – Croatia). Toate cupele europene sunt programate in intervalul 5-9 octombrie 2010. In ultimii patru ani, ceferistii ieseni au obtinut doua titluri de campioni nationali si alte doua titluri de vicecampioni nationali. Pentru noul sezon competitional 2010-2011, la formatia moldava se prevede o intinerire serioasa a lotului de jucatori, prin revenirea in echipa a lui Paul Rohotin (imprumutat in acest sezon la seniorii de la Siderurgica Hunedoara), prin reactivarea lui Dumitru Penciuc jr. si prin promovarea unor tineri valorosi de la echipa de juniori, precum Marius Tescu.
Noua campioana, Inter Petrila, merita toate felicitarile pentru performanta obtinuta la Galati, intr-un sezon in care formatia din Valea Jiului s-a confruntat serios cu probleme financiare.




