Ree Iola Browne, turnul de control al Politehnicii National Iasi

Ree Iola Browne (1.84 m, 25 ani, nascuta in California) a venit la Politehnica National Iasi la inceputul acestui sezon de la echipa portugheza ESA Amadora. Cariera in baschetul feminin si-a inceput-o pe cand avea 11 ani, continuand apoi sa joace la colegiu in Statele Unite, unde a capatat o mare parte din experienta ei actuala, cum este normal de fapt pentru scolile de baschet care se respecta si care insufla tinerelor talente placerea si bucuria pentru acest sport.

La Politehnica Iasi s-a impus imediat ca titulara, fiind indispensabila pentru echipa in special prin jocul sub panouri, reusind constant un numar ridicat de recuperari defensive si ofensive.

Numarul maxim de puncte inscrise pana acum pentru gruparea din Iasi a fost 26, in meciul contra celor de la Sportul Studentesc, contand pentru play-out.

Ree este o persoana deschisa, joviala, cu pofta de viata si cu planuri de viitor demne de admiratia oricarei persoane. Iubeste baschetul, plimbarile si cartile.

Putem spune fara nici o retinere ca suntem bucurosi ca am avut placerea sa o cunoastem, sa o vedem pe teren si sa discutam cu ea si despre alte aspecte decat cele ce tin de sport.

“Un antrenor bun ii face pe toti jucatorii sa joace la capacitate maxima”

SportinIasi: Ree, spune-ne cum ai ajuns sa joci baschet.

Ree Browne: Sa iti spun sincer, cand eram mica, nu aveam nici o intentie, nu eram o fana a acestui sport. Dar pentru ca eram inalta, cineva m-a intrebat daca nu vreau sa practic acest sport. Am vorbit cu tatal meu si am decis sa incerc. Acest lucru se intampla cand aveam 11 ani si, de atunci, practic baschetul.

S: Cum ar trebui sa fie un bun antrenor in opinia ta?

R.B.: Eu consider ca un antrenor cu adevarat bun trebuie sa aiba acelasi comportament fata de toti membrii echipei, sa ii faca pe toti jucatorii sa joace la capacitate maxima, nu doar pe unii. Daca nu reuseste acest lucru, nu poate fi numit bun. Cel putin asta e parerea mea.

S: Inaltimea te recomanda sa joci ca pivot, insa in multe meciuri, evoluezi pe postul de extrema.

R.B.: Asa este, principalul motiv pentru care evoluez ca pivot este inaltimea si asa am jucat si la Politehnica in prima parte a sezonului. Din retur insa, antrenorul a decis sa joc ca extrema si cred ca e o decizie buna pentru ca avem o echipa cu jucatoare inalte si putem profita de acest avantaj. In acest fel, ii punem in dificultate si pe adversari care sunt nevoiti sa isi schimbe tactica inca din start.

S: In afara de baschetul practicat la colegiu in Statele Unite, ai mai jucat in alta parte?

R.B.: Da, nu este prima mea experienta in Europa, anul trecut am evoluat in Portugalia, la ESA Amadora.

“Sa joc departe de casa e o provocare”

S: De ce ai ales sa vii in Romania, la Politehnica Iasi?

R.B.: Nu pot spune ca am ales aceasta tara sau aceasta echipa. Impresarul meu mi-a propus acest lucru, insa a contat si faptul ca citisem despre Romania intr-o revista. Toate acestea, precum si dorinta de a juca intr-o tara cu totul straina pentru mine, fara sa stiu limba si prea multe despre locatie m-au facut sa ajung aici. A fost ca o provocare personala. Sa joc departe de toate lucrurile cu care eram obisnuita, consider ca ma ajuta sa devin o persoana mai buna. Si pe teren la fel, deoarece e un stil de joc total diferit de cel practicat in Statele Unite ale Americii.

S: Ce parere ai despre Iasi?

R.B.: Imi place orasul, este mic si linistit si imi convine acest lucru, ma pot concentra mult mai bine pe prioritatile mele.

S: Ce faci in timpul liber?

R.B.: Fiind departe de familia si de casa mea, imi place sa citesc si sa ma plimb. Ma relaxeaza si imi pot pastra optimismul si buna dispozitie. Fiind din California, imi place foarte mult sa stau la soare, sa merg prin soare. Si, bineinteles, sa merg la cumparaturi.

S: Ai planuri referitoare la o posibila cariera de antrenor?

R.B.: Da, in fiecare vara cand sunt acasa ofer cursuri private de baschet. Multa lume ar dori sa joace dupa ce termina liceul sau colegiul si asa cum eu am avut privilegiul de a invata acest sport, mi se pare si responsabilitatea mea de a le  invata pe fetele care doresc sa practice baschetul.

“Vreau sa ofer tuturor sansa de a juca baschet”

S: Cat timp vei mai juca pentru Politehnica?

R.B.: Am semnat un contract pe un an, care expira la finalul lunii mai, dar iau in calcul si revenirea aici, din sezonul viitor.

S: Si daca Politehnica va retrograda?

R.B.: In acest caz, nu mi s-ar parea o buna mutare pentru carierea mea. Ca si in viata, in general, iti doresti sa evoluezi, nu?

S: Care este numarul maxim de puncte inscrise vreodata?

R.B.: 28, cand evoluam in Portugalia. Dar conteaza mai putin pentru mine cat marchez, cel mai important e sa castig meciul.

S: Ai planuri in afara ariei baschetului?

R.B.: Da,vreau sa deschid un centru de fitness pentru copiii ce sufera de obezitate si, de asemenea, sa infiintez si un program unde copiii cu dizabilitati sa poata sa faca sport. Am intalinit si in America, dar si aici, multe persoane care ar dori sa practice un sport, dar pur si simplu nu pot, nu le permite corpul. De exemplu, daca baschetul ar fi sportul in cauza, sa fac un teren pe masura lor, cosurile sa fie mult mai joase, podeaua sa fie mult mai moale pentru ca acestia sa nu se loveasca in caz de cazaturi. Pur si simplu, orice copil sa poata sa faca sport.

S: Ai vreun mesaj pentru fanii Politehnicii?

R.B.: Veniti la meciuri si ne sustineti!